Mesajul directorului
„Societatea de mâine va fi oglinda școlii de azi!”
Dăruirea și devotamentul pedagogului, admirația și ascultarea elevilor, înțelepciunea și susținerea părinților, responsabilitatea și efortul comun vor duce la formarea și consolidarea istoriei de succes a școlii.
Instituția Publică Școala Primară nr.12 „Anatol Popovici” își propune să-și aducă aportul la educația și instruirea generației de elevi cu capacități de adaptare la o lume în schimbare pentru a deveni cetățeni activi și responsabili, capabili să găsească soluții.
Elevii corect instruiți, educați cu drag de țară și părinți vor fi temelia trainică a societății de mâine. Împreună pentru o educație de calitate să atingem performanțe maxime pe toate aspectele curriculare.
