Activitatea „Ziua Internațională a Cititului Împreună”

Activitatea „Ziua Internațională a Cititului Împreună” a demonstrat că lectura, atunci când este împărtășită, devine o experiență plăcută și motivantă pentru elevi. Cititul realizat pe parcursul întregii zile în sala de biblioteca pe clase a creat o atmosferă relaxată, favorabilă comunicării și apropierii dintre participanți.

Elevii au manifestat interes crescut pentru lectură, s-au implicat activ în citirea textelor, au exprimat opinii personale și au arătat curaj în a-și împărtăși gândurile. Activitatea a contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare, a imaginației și a încrederii în sine.

Participarea bibliotecarului principal Fus O., diriginții Mitu A., clasa I-âi „D”; Bîrca A., clasa a II-a „C”; Marin V., clasa a IV-a „D” a consolidat relația copil–adult și a transmis mesajul că „Lectura este o valoare importantă atât la școală, cât și acasă”.

De asemenea, s-a observat că metodele interactive (citit pe roluri, povesti cu final schimbat, poveste cu sunet, cititul desen, discuții, activități creative) au crescut motivația elevilor și au transformat lectura într-o experiență atractivă și accesibilă.